Un bărbat de 42 de ani a murit marți seara într-un accident rutier în județul Covasna, după ce autoutilitara pe care o conducea s-a lovit de un camion, relatează Bună Ziua Brașov.

Înainte de accidentul mortal, bărbatul fusese implicat într-o tamponare, cu același autovehicul. Primul accident s-a produs în comuna Ilieni, iar al doilea la 7,1 kilometri distanță, în Chilieni, ambele localități din județul Covasna.

„Autoutilitara implicată marţi seara în accidentul de pe DN12 a mai fost implicată într-o tamponare, un eveniment rutier fără victime, la Ilieni, înainte de producerea accidentului mortal. După tamponare, şoferul a părăsit locul accidentului, iar la scurt timp a fost implicat în cel de-al doilea accident, în urma căruia şoferul şi-a pierdut viaţa”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Covasna, subinspector Radu Stroe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.