Prima ediție a festivalului Massif a adunat peste 38.000 de iubitori ai muzicii, dis-tracției și muntelui, în cele 3 zile de show-uri și concerte live din Poiana Brașov. Peste 100 de artiști români și internaționali au animat atmosfera la cele 3 scene de la baza pârtiei și la cele 3 apres-ski-uri partenere: Nuba BeMassif Chalet, Yager BeMassif Chalet și Kupa BeMassif. În cele 3 zile de festival, participanții s-au bucurat de o diversitate de genuri muzicale: de la muzică electronică, folclor experimental, rap, trap, disco, rock sau pop.

În ultima zi a festivalului Massif s-au distrat peste 12.000 de oameni. Unul dintre cei mai creativi DJ-i și producători din lume, danezul MORTEN, a creat o atmosferă de poveste la mainstage. Setul său a inclus producții proprii, versiuni remix ale unor piese cunoscute în întreaga lume, dar și succesele lansate cu David Guetta în cadrul proiectului FUTURE RA-VE.

„Prima mea experiență a fost în vara anului trecut la UNTOLD. A fost atât de bine încât am revenit cu mare entuziasm acum. E ceva cu oamenii de aici, trăiesc intens bucuria muzicii, iar acest lucru este extraordinar pentru fiecare artist”, a declarat danezul.
DJ-ul și producătorul Topic a reușit să le ofere fanilor aflați la scena principală o atmosferă perfectă de festival cu DJ set-ul său în care a combinat succesele cu care a ajuns în topurile din întreaga lume, „Breaking Me” sau „My Heart Goes (LA DI DA)”, cu noile sale proiecte muzicale.
Fanii genului trap au avut motive de entuziasm și în ultima zi a festivalului Massif, primul mare eveniment organizat într-o stațiune montană din Centrul și Estul Europei.

Deliric experimentează și interacționează cu fanii la fiecare live, așa s-a întâmplat și la Massif, când mii de oameni au cântat alături de el.

Un alt artist așteptat de fanii festivalului Massif a fost Oscar, care a reușit să creeze o atmosferă plină de energie la mainstage. Ian, DJ Dark & Mentol, Bad & Boujee și Sambo au completat line-up-ul scenei principale.

Și în ultima zi a festivalului, scenele G.O.A.T (Greatest Of All Time) și Retro Fantesia au fost locul preferat al amatorilor de disco, pop și folclor experimental.

Carmen Chindriș și Taraful Rutenilor au reușit, prin muzica lor, să aducă la scena G.O.A.T. public din generații diferite, dar cu aceeași pasiune pentru folclorul experimental. Toata lumea a cântat de la prima până la ultima piesă, iar cortul a fost plin. Și Paul Damix-ie, Marc Rayen și Andi Moisescu au reușit să ofere momente memorabile petrecăreților veniți în cortul G.O.A.T.

Muzica anilor ’80 și ’90, dar și hit-urile din anii 2000 au fost motivele pentru care scena Retro Fantesia a fost preferată de fanii genului.

Fanii s-au distrat și la cele 3 apres-ski-uri partenere festivalului: Nuba BeMassif Cha-let, Yager BeMassif Chalet și Kupa BeMassif, unde au pus muzică DJ-i străini și români, printre care The Hollygood Gang, Noel Holler b2b Toby Romeo și Paul Damixie.

Dimitri Vegas, MORTEN, Topic, Quintino, MATTN, Kadebostany, Delia, Inna, Grasu XXL, Ștefania, Dirty Nano, Pascal Junior, Killa Fonic, Azteca, Ian, Oscar se numără printre artiștii care au urcat pe scena principală Massif în cele 3 zile de festival. Pe toată perioada evenimentului, între 3 și 5 martie, peste 38.000 de oameni s-au bucurat de muzica și energia celor peste 100 artiști români și internaționali, care au urcat pe cele 6 scene Massif.

Aceasta a fost prima ediție a festivalului Massif, un eveniment care s-a desfăsurat într-o stațiune montană, o premieră pentru Centrul și Estul Europei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.