Compania de Drumuri a trimis, luni, la ANAP, anunțurile de participare pentru 3 din cele 4 tronsoane ale autostrăzii Sibiu – Făgăraș, o investiție totală în valoare de peste 7 miliarde de lei și cu o durată de realizare de 4 ani.

„Începe licitația pentru proiectarea și execuția autostrăzii Sibiu-Făgăraș! CNAIR a transmis, astăzi, la ANAP, spre publicare, Anunțurile de participare pentru 3 din cele 4 tronsoane ale acestei autostrăzi:
Tronsonul 2: Avrig-Mârșa (DJ105G) – Arpașu de Jos (DN1), în lungime de 19,92 km și cu o valoare estimată de 1,713 miliarde de lei (fără TVA)
Tronsonul 3: Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B), în lungime de 17,61 km și cu o valoare estimată de 1,836 miliarde de lei (fără TVA)
Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraș (cu o lungime de 16,26 km) și Drum de legătură cu DN1 (cu o lungime de 5,65 km), cu o valoare totală estimată de 1,163 miliarde de lei (fără TVA)”, a transmis ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu.

Datele limită pentru depunerea ofertelor sunt:
– 11 octombrie 2022/Tronsonul 2
– 12 octombrie 2022 /Tronsonul 3
– 13 octombrie 2022/Tronsonul 4.

Autostrada Sibiu – Făgăraș are o lungime de aproximativ 68,05 km, după cum urmează:

– Tronsonul 1: în lungime de 14,25 km

– Tronsonul 2: în lungime de 19.92 km

– Tronsonul 3: în lungime de 17,61 km

– Tronsonul 4: în lungime de 16,26 km aferentă corpului de autostradă și 5,65 km aferentă drumului de legătură.

Valoarea totală a investiției este estimată la 7,5 miliarde de lei cu TVA.

Contractul pentru completarea Studiului de Fezabilitate a fost semnat cu proiectantul Consitrans pentru 16 milioane de lei și a durat peste 5 ani. Autostrada va avea indicativul A3 în continuarea proiectului București – Ploiești – Brașov (Râșnov) și nu A13, conform indicativului Autostrăzii Brașov – Bacău. Practic, sectoarele A3 Sibiu – Făgăraș și Făgăraș – Brașov (129 km în total) se integrează în proiectul Autostrăzii Transilvania, nu pentru legătura Brașov – Târgu Mureș (traseul inițial al Autostrăzii Transilvania), ci pentru legătura cu A1 Sibiu – Nădlac.

Autostrada Sibiu – Făgăraș este prima secțiune a Autostrăzii dintre municipiile Sibiu și Brașov (A3 Râșnov). Pentru secțiunea II Făgăraș – Brașov (48 km) în august 2021 CNAIR a semnat cu SEARCH contractul pentru revizuirea Studiului de Fezabilitate și Proiect Tehnic (termen doi ani), în timp ce pentru A13 Brașov – Bacău același proiectant a solicitat rezilierea contractului pentru că nu se mai poate încadra în costurile contractului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.