Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), a dezvăluit că în următoarele luni vor fi instalate 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon în locuințele românilor. În același context, ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a salutat această inițiativă ca pe un pas important, însă a subliniat că trebuie să fie doar începutul, evidențiind că prevenția implică nu doar informarea cetățenilor, ci și o mai mare rigurozitate din partea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), relatează News.ro.

Raed Arafat a declarat sâmbătă, în cadrul unei conferințe de presă, că în timpul Săptămânii Protecției Civile, care va începe luni, vor avea loc diverse activități, inclusiv cursuri de prim-ajutor, ziua porților deschise la inspectoratele județene pentru situații de urgență, dar și lansarea campaniei „Detector pentru viață”.

„Scopul acestei campanii este să instalăm 10.000 de detectoare de fum și monoxid de carbon, cu sprijinul E.ON și Delgaz Grid, care ne-au furnizat aceste detectoare. Acestea au o garanție de zece ani. Nu putem să acoperim toate nevoile, așa că am stabilit niște criterii și acestea sunt județele: Alba, Brașov, Caraș-Severin, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, pe baza datelor statistice obținute de la IGSU. În fiecare județ, Inspectoratul pentru Situații de Urgență împreună cu autoritățile publice locale vor selecta 10-15 localități. Ulterior, în aceste 10-15 localități, se va discuta cu cetățenii interesați, deși nu este obligatoriu, să instaleze aceste detectoare în locuințele lor”, a explicat Arafat.

El a menționat că principalul obiectiv al campaniei sunt locuințele mai vechi și cele în care locuiesc persoane în vârstă, cu dizabilități sau familiile cu mulți copii.

„Ne adresăm în special locuințelor mai vechi, deoarece în cazul celor cu o singură cameră, de exemplu, ar putea să declanșeze alarme false, însă ne concentrăm pe locuințele mai vechi, în care locuiesc persoane în vârstă, cu dizabilități sau familiile cu mulți copii. Aceasta este ținta noastră. Însă, scopul real al acestei campanii este să exemplificăm și să încurajăm oamenii să-și achiziționeze astfel de detectoare, care nu sunt deloc costisitoare, un detector costă doar câțiva euro, în funcție de calitate și caracteristici, și să le instaleze în casele lor”, a mai afirmat șeful DSU.

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, prezent la conferința de presă, a subliniat că această campanie va salva vieți.

„Particip cu convingerea că această campanie va salva vieți. Atunci când discutăm despre intervenții în situații de urgență, cum ar fi incendiile sau alte dezastre, iar astăzi ne concentrăm pe incendii, care pot fi și ele cauzate de alte dezastre, inclusiv naturale, ne imaginăm pompierii care intervin cu utilajele, instalațiile și mijloacele lor, dar și cu eroismul lor, și nu de puține ori cu sacrificiul lor pentru a proteja cetățenii și a salva vieți. Este firesc să ne gândim la astfel de contexte, pentru că acestea sunt realitatea. Dar astăzi, propun să ne gândim și la un alt context. Să pornim de la două cifre: o cifră pentru acțiunile de prevenție și apoi una pentru evenimente. Cu cât crește cifra acțiunilor de prevenție, cu atât scade cifra evenimentelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.