Plouă pe autostrăzile A1 București – Pitești, A2 București – Constanța, A3 București – Ploiești, dar și DN1 Ploiești – Brașov și DN7 Pitești – Sibiu, astfel că se circulă în condițiile unui carosabil umed. Șoferii sunt avertizați să circule cu viteză redusă.

Până la finalul lunii noiembrie, pe autostrada A2 Bucureşti – Constanţa, pe tronsonul kilometric 31+500 de metri – 36+150 de metri, traficul se desfăşoară deviat de pe sensul către Bucureşti (calea 2) pe sensul către litoral (calea 1), unde se circulă pe câte o bandă pentru fiecare direcţie, cu limită de viteză de 60 km/h. Măsura este impusă în vederea efectuării de lucrări de reabilitare a părţii carosabile.

Începând din data de 1 octombrie 2021, în vederea executării lucrărilor de reparaţii pe Podul Borcea, situat pe autostrada A2, la km 149+680 de metri, se închide calea 1 de rulare (Bucureşti – Constanţa), traficul rutier fiind deviat pe calea 2 (Constanţa-Bucureşti), unde se va circula în ambele sensuri pe sectorul cuprins între kilometrii 144+250 de metri – 146+883 de metri.

Având în vedere că în mai multe zone traficul se desfăşoară în condiţiile unui carosabil umed (de ploaie), recomandăm conducătorilor auto să manifeste prudenţă la volan, să se asigure şi să semnalizeze înainte de schimbarea direcţiei de deplasare, dar şi să crească distanţa de siguranţă între vehicule. În plus, conducătorii auto trebuie să verifice înainte de a porni la drum ca autovehiculele să aibă în funcţiune sistemele de dezaburire, care să le asigure o bună vizibilitate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.