Reprezentanţii organizaţiei Agent Green reclamă că pe Valea Sâmbetei, în Munţii Făgăraş, în sit Natura 2000, se construiesc o mănăstire şi un drum de acces. Aceştia prezintă imagini cu utilaje care lucrează deja pentru amenajarea terenului pe munte, precum şi panoul de şantier care indică faptul că în acel loc se ridică o cabană al cărui beneficiar este o persoană fizică. Arhitectul şef al Consiliului Judeţean Braşov declară, pentru Agent Green, că viitoarea construcţie are toate avizele, inclusiv de la Ministerul Mediului, dar că accesul ar urma să se facă pe traseul turistic existent.
„Un preot îşi face mănăstire şi reşedinţă în creierii munţilor. Distruge în calea sa un întreg ecosistem care include râul şi pădurea străpunse de un nou drum de acces. Autorităţile sunt impotente în faţa preotului şi tolerează lucrările în această arie naturală protejată. Dacă preotul poate, atunci de ce nu ar putea oricine să îşi construiască ceva în mijlocul naturii? Va urma asfaltul, mizeria, bâlciul etc. Nu aveam oare suficiente mănăstiri în România? Nu avem oare suficiente căi mai curate şi mai directe de a ajunge mai aproape de Dumnezeu? Dar autorităţi mai avem oare în România? Autorităţi care să vegheze la dezvoltarea sustenabilă a ţării, nu la distrugerea ei sistematică”, scrie Agent Green pe pagina de Facebook.
Potrivit reprezentanţilor organizaţiei, viitorul lăcaş de cult se ridică în apropierea cabanei Valea Sâmbetei.
Imaginile postate pe Facebook de către ONG-ul care militează pentru protecţia mediului arată fişa postată pe şantierul aflat în lucru conform căreia în acel loc se construieşte o cabană turistică al cărei beneficiar este o persoană fizică. Lucrările au început, conform aceleiaşi fişe, în august 2022 şi au termen de finalizare doi ani.
„Dar toată lumea ştie, după cum mi-a spus şi şoferul care lucrează acum pe utilaj, aici se doreşte a se face o mănăstire. (…) Am întrebat şi am primit un răspuns de la Garda Forestieră care le-a dat aviz pentru că noua construcţie se va afla la mai puţin de 50 de metri de fondul forestier. Oare ce va urma? În timp ce noi eram închişi în casă din cauza COVID-ului, mai jos drumul a fost pregătit pentru aşa ceva. În urmă cu doi ani. Ne aflăm într-un sit Natura 2000. Aşa văd autorităţile managementul, astfel de protejează natura în România”, relatează, de la faţa locului, un reprezentant al organizaţiei.
Conform acestuia „se pare că Primăria Drăguş şi-a dat acceptul pentru realizarea acestui drum care este în golul alpin”, drum care este altul decât poteca turistică amenajată deja în zonă.