Prim-ministrul Nicolae Ciucă a discutat luni cu președintele Comitetului Olimpic, Mihai Covaliu, despre posibila candidatură a Brașovului pentru organizarea Jocurilor Olimpice pentru Tineret din 2028, potrivit unui comunicat al executivului. La discuții au participat consilierul onorific al premierului, Gheorghe Popescu, Octavian Morariu, membru al Comitetului Internațional Olimpic, secretarul general al COSR, George Boroi, președintele Consiliului Județean Brașov și primarul municipiului Brașov, Allen Coliban.

Premierul României a cerut un plan de acțiune pentru pregătirea și fundamentarea demersurilor de depunere a dosarului de țară pentru pregătirea procedurilor de organizare a acestei competiții internaționale.

Investițiile din ultimii ani realizate la Brașov pentru organizarea Festivalului Olimpic al Tineretului European în 2013, urmate de proiecte în derulare, precum Sala Polivalentă, modernizarea și extinderea domeniului schiabil, noua infrastructură pentru sporturile de iarnă și Centrul de cercetare pentru comunități montane reprezintă atuuri relevante pentru găzduirea, la Brașov, a Jocurilor Olimpice pentru Tineret, potrivit comunicatului citat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.