Mai multe filtre de poliţie au fost organizate vineri, între oraşul Braşov şi comuna Bran, după ce la numărul de urgenţă 112 a fost primit un apel privind o şicanare în trafic, în care ar fi fost implicată şi o armă.
Conform Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov, sesizarea s-a referit la faptul că, pe tronsonul de drum cuprins între municipiul Braşov şi staţiunea Bran ar fi avut loc o şicanare în trafic între două autovehicule, iar unul dintre cei doi conducători auto ar fi scos pe geamul autovehiculului un obiect ce ar fi prezentat caracteristicile unei arme.
În urma sesizării, au fost instituite filtre rutiere formate din poliţişti de la Râşnov, Bran şi Zărneşti, în vederea depistării şi identificării persoanei în cauză.
„Poliţiştii au depistat şi identificat persoana în cauză ca fiind un bărbat, în vârstă de 42 ani din oraşul Zărneşti, judeţul Braşov, iar asupra acestuia a fost găsită o replică de armă de tip airsoft. În urma incidentului nu au rezultat victime omeneşti şi nici pagube materiale. Persoanele implicate sunt în custodia poliţiştilor în vederea audierii, stabilirii şi clarificării stării de fapt şi dispunerea măsurilor legale”, a precizat IPJ Braşov, conform Agerpres.