Preţul kilogramului de carne de miel în pieţele Braşovului este de 50 de lei, faţă de 40, 45 de lei, față de aceeași perioadă a anului trecut, relatează Radio România Brașov.
„Avem miei de toate mărimile: sunt de 7 kilograme, de la 15 de kile şi de 20 de kilograme, tăiat, dacă ne referim strict la carne. I-am crescut bine și atunci cresc mai repede. Anul trecut erau kilogramul 40-45 de lei, acum cam tot așa”, spune un crescător din Covasna.
„E mult de muncă până îi faci să fie buni de vânzare, trebuie să dai mulţi bani ca să-i hrăneşti, pentru că toate costă bani. Acum preţurile sunt între 40 şi 50 de lei pe kilogram”. Puțin au crescut acum, față de anul trecut. Nu prea mult, completează un alt producător.
Deocamdată, numărul clienţilor este mai redus, deoarece braşovenii sărbătoresc în cea mai mare parte a lor abia săptămâna viitoare. În plus, şi aceştia sunt nemulţumiţi de preţul ridicat al cărnii.
„Sunt scumpi. Scumpi. S-au scumpit toate, nu numai mieii. Și zarzavaturi, și legume, și fructe, tot s-a scumpit”, spune un brașovean.
În această duminică, toţi catolicii sărbătoresc Învierea Domnului. În cazul ortodocşilor, la finalul acestei săptămâni se sărbătoresc Floriile, iar Paştele sunt duminica viitoare.