Un şofer a fost prins în flagrant încercând să mituiască un poliţist rutier, după ce agentul şi-a anunţat şeful ierarhic care a apelat Call Center-ul Anticorupţie 0800.806.806 pentru a sesiza infracţiunea de corupţie, informează, luni, Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov (SJA), transmite Agerpres.

Conform surse citate, şoferul i-a oferit agentului de poliţie suma de 1.000 de lei pentru a-l determina să nu constate o contravenţie.

„La data de 17.10.2022, lucrătorii Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, au procedat la prinderea în flagrant a unei persoane în vârstă de 52 de ani din municipiul Sibiu, după ce a oferit o sumă de bani unui agent de poliţie pentru a nu lua măsurile legale ce se impun privind sancţionarea să. În fapt, în aceeaşi zi, în jurul orelor 02,50, un agent de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Codlea – Compartimentul Poliţie Rutieră, fiind în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a oprit în trafic, pe raza localităţii Codlea, un conducător al unei autoutilitare, iar după verificarea legalităţii documentelor şi a transportului a constatat că în tahograf nu se regăsea cardul pentru înregistrarea timpilor de odihnă/condus, ocazie cu care i-a adus la cunoştinţă că urmează să fie sancţionat contravenţional”, arată SJA Braşov.

Conducătorul auto i-a oferit agentului de poliţie suma de 1.000 de lei pentru a-l determina astfel să nu constate contravenţia.

Agentul de poliţie a refuzat propunerea şi şi-a anunţat şeful ierarhic care a apelat Call Center-ul Anticorupţie 0800.806.806 pentru a sesiza infracţiunea de corupţie.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de dare de mită.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.