Locurile de cazare din Poiana Brașov sunt rezervate aproape în totalitate, pentru minivacanța de 1 Decembrie, anunță Agenția de presă Rador. Și asta cu atât mai mult cu cât hotelierii au pregătit pentru oaspeți numeroase surprise, pentru toate gusturile și toate vârstele.
Nu lipsesc tradițiile și obiceiurile românești, dar nici cinele tematice.
„Turiștii, atât cei mari cât și cei mici, se pot bucura în cadrul centrului SPA de piscina noastră semi-olimpică, de multitudinea de terapii și masaje, iar în cadrul clubului pentru copii vom avea activități de educație prin artă, activități creative, jocuri și povești, în fiecare seară”, a declarat, Bianca Socol, front office manager hotel.
Prețurile pentru trei nopți de cazare cu demipensiune, la un hotel din Poiana Brașov, pornesc de la 219 euro de persoană.
„E foarte bine venită această minivacanță pentru că este o perioadă în care noi ne putem dezvolta. Vom avea muzică live, la restaurant și, de ce nu, mâncărurile tradiționale românești. Avem fasole cu ciolan, avem jumări, avem tobă…”, a precizat Gabriel Roşca, managerul unui alt hotel din Poiana Brașov.
Anul acesta este liber în zilele de 30 Noiembrie, de Sfântul Andrei, 1 Decembrie, de Ziua Națională a României, iar angajații de la stat vor beneficia de zi liberă de la serviciu și vineri, 2 decembrie.