Un bărbat de 38 de ani, care a dispărut, în urmă cu 24 de ore, în timp ce se deplasa spre Vârful Moldoveanu din Munţii Făgăraş, pe creasta principală, este căutat, sâmbătă, cu ajutorul unui elicopter al SMURD Mureş, de salvatori ai ISU, salvamontişti şi jandarmi montani braşoveni, informează Agerpres.
Conform ISU Braşov, elicopterul SMURD Mureş se deplasează spre refugiul Fereastra Mică – Refugiul Viştei, unde va survola zona pentru a căuta bărbatul, care făcea parte dintr-un grup de 8 persoane.
„Serviciul Public Judeţean Salvamont Braşov a fost alertat prin apel la 112 despre dispariţia unui bărbat pe creasta principală a Făgăraşului, între Vf. Gălăşescu Mare şi Hârtopul Ursului. Bărbatul făcea parte dintr-un grup de 8 persoane, care se îndrepta ieri (vineri – n.r.) spre Vf. Moldoveanu, dar acesta a rămas în urmă şi s-a pierdut de grup. Persoanele din grup au dormit în zona Vf. Moldoveanu şi astăzi (sâmbătă – n.r.), când au coborât în zona de cazare, au sesizat că acesta nu s-a mai întors şi au apelat SNUAU 112. Persoana a fost văzută ultima dată în jurul orei 16,00, vineri, şi este îmbrăcată cu o geacă albastră, rucsac verde şi şapcă albastră”, a informat Salvamont Braşov.
Reprezentanţii Salvamont au precizat că au fost alertaţi şi salvamontiştii din judeţul Argeş.