alpinistă experimentată şi-a pierdut viaţa, chiar de ziua ei, în timpul unei ascensiuni în Masivul Bucegi în care a plecat singură. Familia femeii a apelat la autorităţi miercuri seară, când a constatat că nu o poate contacta. Trupul a fost descoperit joi dimineaţă şi, deşi s-a încercat extragerea cadavrului cu ajutorul unui elicopter, acesta nu a putut fi recuperat din cauza rafalelor de vânt şi a faptului că elicele aeronavei pot duce la declanşarea unor avalanşe, transmite News.ro
Femeia, care era din Braşov şi era o alpinistă cu experienţă, a plecat pe munte miercuri, de ziua ei, pe traseul Albişoara Gemenelor, pentru a aduce un omagiu surorii sale gemene.
„Din păcate, nu şi-a găsit niciun partener de drum şi a plecat singură în traseu. Pe la amiază, aceasta nu a mai răspuns la telefon, iar familia a început să se îngrijoreze. Salvamontiştii din Buşteni şi Prahova au primit apelul de urgenţă în jurul orei 18.00.
O echipă aflată pe platou a încercat imediat să plece spre Vârful Caraiman, dar viscolul puternic cu transport de zăpadă a făcut imposibilă deplasarea. O altă echipă a plecat din Buşteni pe urmele fetei, dar când au ajuns în zona de creastă, vântul puternic a şters urmele celei dispărute şi aceasta nu a putut fi găsită”, scriu salvamontiştii din Buşteni, care au intervenit pentru căutarea acesteia.
Joi dimineaţă, după ce s-a luminat, o altă echipă a reuşit să localizeze victima. Aceasta era căzută pe un versant în zona de sud-est a muntelui şi nu prezenta semne vitale.
„Pentru că terenul este foarte accidentat şi accesul este dificil, s-a solicitat ajutorul unui elicopter. După mai multe încercări de extragere prin troliere, misiunea a fost anulată din cauza rafalelor puternice şi a riscului de avalanşă generat de aeronavă”, mai informează salvatorii.
Aceştia precizează că acţiunea de recuperare a trupului femeii va fi reluată în momentul în care condiţiile meteo vor permite acest lucru.